Prima geanta Catwork sau unde te poate duce o fusta second

Despre inceputuri involuntare si drumuri surprinzatoare

Acum mai bine de unsprezece ani prindea contur prima geanta facuta dintr-o fusta veche. Nu aveam idee incotro va duce drumul, de fapt nici nu il consideram un drum. Eram singura, intr-un dezastru financiar, proaspat divortata, intr-un  faliment dureros pe toate planurile.  Aveam cam 26 de ani traiti intens.

Joa Shop - prima geanta

Imi trebuia o geanta. Am vrut sa imi cumpar, dar musamalele de pe piata de la acea vreme imi creau o stare proasta. Totul negru si maro, lucios cu catarame argintii sau, mai rau, aurii. Noroc cu oferta slaba, pentru ca oricum bani aveam foarte putini si am evitat elegant frustrarea. Asa ca am venit acasa gandindu-ma: “trebuie sa fie o alta solutie” .  Aveam timp, o masina de cusut casnica ruseasca, tot felul de adunaturi carate cu mine de-a lungul timpului din casa in casa – ate, nasturi, carpe, haine cumparate de la second pentru ca imi placeau materialele dar nu imi erau neaparat bune. Prin sacii (multi, am constatat) cu diverse am gasit o fusta din catifea kaki, pe care am taiat-o dupa cum m-am priceput si m-am apucat de treaba. Cand am terminat, era dimineata. M-am trezit din transa si mi-am dat seama ca nu mancasem, nu dormisem, nu stiusem ca a fost noapte. Si pentru prima data in viata mea mi-am dat seama ce inseamna sa iti placa ceva. Da, am descoperit la 26 de ani ce inseamna sa faci lucruri cu placere, ba mai mult, cu pasiune. Cand ma gandesc in urma, am tendinta sa ma intristez. 26 de ani petrecuti intr-o continua ratacire facand lucruri din orice alt motiv decat  bucuria.

Am venit din Ardeal la Bucuresti cand aveam 7 ani.  Pentru mine, fierastrau era “firez”. “sa se usuce” era “sa se uste”.  Am distrat pana la batjocura  o clasa intreaga in frunte cu tovarasa invatatoare prima (si ultima) oara cand am ridicat mana.  Apoi am incercat sa ies in evidenta cat mai putin. Cu mare succes,  pentru ca la prima impartire oficiala pe care tovarasa a facut-o - elevi buni, mediocri si prosti - m-am plasat in siguranta  la mijloc. Imi amintesc copilaria ca pe o lupta de a supravietui la scoala. Nu intelegeam ce legatura au materiile  pe care le invatam cu realitatea, dar ma straduiam.

Imi placea sa desenez. Era singura activitate pe care o puteam face ore in sir, uitand de mancare, joaca  sau somn. Dar, la vremea respectiva, era o ocupatie neserioasa , asa ca pe parcurs am invatat sa o ignor. Iesea la suprafata din cand in cand, singura, si imi dadea restul activitatilor serioase peste cap. La scoala notele la desen erau triste. Asa ca am uitat ca imi placea sa desenez.

Stiu sa fac foarte multe lucruri, invatate din pasiune, din nevoie concreta, din intamplare, din curiozitate. Pentru niciunul nu am diploma si pe niciunul nu il pot trece intr-un CV official.  Diploma mea de specialist in Stiinte Politice de la Universitate nu are, in schimb, nicio acoperire.

Am fost mereu pe cont propriu si mereu la limita. La 18 ani aveam prima firma  - un atelier de serigrafie - impreuna cu prietenul meu din acea vreme, mergeam la facultate, intrasem in viata cu capul inainte intr-o inconstienta totala platita ulterior destul de scump. Incercam sa imi asez viata pe un fagas cat de cat, imi doream independenta si libertate, fara a-mi pune problema vreunei meniri. Doar ca in momentul culminant al falimentului nu am mai putut ignora  sentimentul lipsei de sens personal  pe care il purtam latent dintotdeauna.  Am trait 26 de ani cu ideea ca nu stiu ce imi place, ca nu insemn mare lucru, ca nu am nimic de oferit si ca va trebui sa duc o existenta mediocra din punct de vedere al ocupatiilor, toate cu scopul practic de a-mi castiga existenta punct. Pana in noaptea primei genti.

Ciudat o sa sune, poate, pentru cine a stiut dintotdeauna sa se bucure de viata si de pasiuni: eu am simtit ca am devenit eu in acea noapte. Nici macar nu  m-am redescoperit, nu aveam la ce sa ma intorc. Era un sentiment plin, complet nou, de epifanie. Fara proiectii, fara sperante sau asteptari. Senzatia plina si noua, bucuria de a te fi pierdut pe tine in sensul implicarii totale.

Joa Shop - prima geanta

Sirul evenimentelor nu a urmat un plan. Nicidecum. O intamplare a facut ca cineva sa ma intrebe de unde am cumparat geanta, la coada intr-un magazin. Am fost atat de uimita incat nici nu mai stiu ce am raspuns. Imi parea ciudat ca cineva sa isi doreasca ceva facut de mine in totalitate. Mai ales ca rezultatul nu era vreo capodopera, in  perceptia mea. Tehnic vorbind, stangaciile sunt evidente - cusaturi nu prea drepte, multe de mana, asimetrie ..Departe de perfectiune oricum.  Apoi inca o intrebare. Si inca una. Apoi cineva a mers si mai departe si m-a intrebat daca ii pot face una asemanatoare. Am fost total bulversata. Daca mi-as fi estimat parcursul, as fi pastrat cu sfintenie numele si amintirea persoanei respective. Ii datorez tot ce a urmat.

Cred ca am trait un fel de betie fara substante. M-am apucat de treaba, lucram enorm la o geanta, cam la 8 ore ajunsese timpul pentru a face  una cap coada. Pe vremea aia le coseam partial de mana si le decoram cu broderie, si ea manuala. Le vindeam cu 35 de lei, care insemnau ca valoare cam tot cat inseamna si azi, poate o idee mai mult.

Nu imi amintesc mare lucru in rest, stiu ca mancam o rosie si beam  cantitati enorme de ceai negru cu lapte si miere. Nu stiu cum traiam. A fost o perioada nebuna, inconstienta, de cautari si emotii si nesiguranta. De conturare si de autodescoperire, speranta si spaima, bucurie si incertitudine. Parca de-abia fusesem aruncata in viata si totul era nou si totul trebuia experimentat. Sursa multor nebunii si motiv pentru o gramada de lucruri necugetate, pe care m-as jena sa le fac acum, dar fata de care am intelegere in contextul respectiv.

Imi dau seama ca tot ce povestesc pare dintr-o alta lume. Da, acum 11-12 ani era o alta lume. Cei din generatia mea inca stiu la ce ma refer cand  spun “dial-up”. Era o vreme cand aflai de lucruri plimbandu-te prin oras, nu de pe net, cand te duceai sa iti clatesti ochii in vitrina de la Hippie Shake sperand ca la un moment dat o sa iti poti cumpara ceva . Am aflat de curand ca exista atunci si Now&Wow, magazinul Ramonei dintre Universitate si Unirii, eu nu nimerisem pe acolo. In rest, Unirea care avea inca raioane, nu magazine. Probabil mai erau cateva buticuri pentru cunoscatori.  Nu se construise primul Mall. Iar gentile de carpa erau o excentricitate. O lume mult mai conservatoare in care eu pluteam oricum bezmetica, incercand sa fac lucruri care nu mi se potriveau si nepunandu-mi problema ca ar trebui sa mi se potriveasca.

Multe lucruri sunt altfel acum. Bucuria a ramas. :)

(va urma.. :) )

Comentarii